Bineinteles ca nu puteam sa va las fara cateva poze noi...
Intr-o dimineata, in aprilie, imediat dupa ce ultima adiere de frig trecuse, am descoperit cu bucurie ca in curte mi-au rasarit niste floricele semanate acum vreo 3 ani. Nu mai aveam nici o speranta ca vor mai iesi la suprafata, cu atat mai putin anul asta. Tare m-am bucurat!
Asa cum te bucuri cand prietenii tai dragi pe care nu i-ai mai vazut de mult iti fac o vizita surpriza. Ti se umple sufletul de fericire si parca capeti si mai multa speranta, speranta ca atunci cand nu mai speri la nimic ceva frumos intotdeauna apare ;)!
Tind sa cred ca nu. In proportie de 99.9% - da, dar cam atat.
De ce? Pentru ca in viata nu le poti avea pe toate odata si aici nu ma refer nicidecum la lucrurile materiale.
De exemplu, eu - sunt fericita, chiar sunt - am un sot minunat, o fetita extraordinara, lumina ochilor mei, ce sa mai, am o familie fericita in care dragostea este ca la ea acasa. Si cu toate astea dorul din sufletul meu nu se va stinge niciodata. Dor de toti cei dragi care nu sunt langa mine zilnic; bine, stiu ca sunt cu gandul si sufletul dar, hai sa fim seriosi, cateodata avem nevoie disperata de prezenta lor fizica, de vorba lor buna, de umarul lor, pur si simplu de ei....
Prietena mea cea mai buna este la aproape 400 km departare de mine. Poate nu e asa mult dar mie mi se pare o eternitate cateodata. Pentru ca: Cu cine mai rad eu de toate nimicurile fara a fi nevoie sa explic prea multe? Cine imi intelege starile doar din priviri si stie sa imi lase acel spatiu necesar pentru a-mi reveni? si Cu cine ma mai delectez eu ziua la o cafea cu gust de ciocolata (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc)?
Of, de multe ori ma gasesc cautandu-i privirea complice la orice chestie noua pe care o descopar in jurul meu sau uitandu-ma sa vad daca rade si ea la noua traznaie pe care a facut-o fii-mea...
Si uite asa, am dorul asta in suflet si stiu ca si ea il are.
Desi, repet, suntem fericite acum cu familiile noastre dar, imi permit sa zic eu, nu 100%. Nici nu cred ca iti este ingaduit sa fii fericit si multumit 100%, nici nu cred ca e nevoie.
Pentru ca exact astfel de "doruri" dau contur fericirii tale prezente. De fapt, cred ca suntem chiar privilegiati ca avem persoane de care ne este dor dar pe care, totusi, le putem intalni din cand in cand. Mai grav este cand dorul se va transforma in vesnicie... Nici nu vreau sa ma gandesc.
Eu inca nu concep lumea astea fara persoanele dragi mie, desi in ultimii ani au cam inceput sa "plece". Si cu toate astea parca tot nu imi vine sa cred...
In fine, hai sa nu devin prea dramatica. Pana la urma totul face parte din ciclul vietii, ca ne place sau nu si niciodata nu suntem pregatiti pentru astfel de lucruri, le indepartam pe cat putem din raza noastra.
Revenind la ideea de inceput - fericirea totala, absoluta nu cred ca este pentru viata pe acest Pamant... Pentru ca nu ai cum sau eu cel putin nu am cum, atat timp cat persoanele mele dragi nu sunt tot timpul langa mine, nu mai vorbesc de parinti, familie.
Oricum sunt privilegiata ca sunt impacata cu mine acum, ca am familia pe care o am si ca nu am necazuri, ca nu am frustrari, regrete, daca le-as avea nu as putea rezista. In momentul in care ceva nu merge bine in prezentul tau fericit, dorul de persoanele care stii ca iti sunt alaturi neconditionat devine un pumnal in suflet care se rasuceste. Asta e adevarul pe care trebuie sa il recunoastem, nevoia de cei apropiati devine mai apriga in momentele tale cele mai grele. In rest este doar un dor in fiinta noastra, asa ca o pala de vant peste fata ta cand stai la soare, doar adiere care te mai trezeste, un oftat....
M-am obisnuit cu aceasta idee si incerc sa imi ostoiesc dorul cu momentele cand ma reintalnesc cu aceste persoane dragi mie. Incerc sa absorb tot ce se poate absoarbe pentru a putea continua, pentru a ma putea intoarce impacata la fericirea mea de 99.9%...
Compromisuri....mda, viata este plina de compromisuri. Dar eu consider ca sunt in limitele normale atat timp cat nu regreti si atat timp cat ti le accepti si poti trai cu ele mai departe.
Bucurati-va de fiecare clipa alaturi de cei dragi - prieteni, familie... Pentru ca niciodata nu stii cand vei fi nevoit sa nu ii mai vezi zilnic si atunci... iti ramane doar dorul, asa ca o pala de vant peste fata ta cand stai la soare, doar adiere care te mai trezeste, un oftat....
