Hm... si ai vrea sa iti plangi de mila in gura mare si in acelasi timp sa te ascunzi intr-un coltisor unde sa nu te poata vedea nimeni; sa nu iti vada lacrimile amare si patetice, fata palida de lamentari.
Ai vrea ajutor, ai vrea o imbratisare dar ce sens are daca nu vine din partea cui trebuie. Si atunci nu mai astepti. Ar fi trebuit sa ceri, dar te-ai saturat de cerut si de explicat.
Ai vrea sa vina de la sine, ai vrea sa fii constientizata in intregul tau, cu toate slabiciunile sau poate mai ales cu slabiciunile.
Asa cum si tu constientizezi pe altii. Dar poate numai tu poti face asta, o fii vreun simt mai rar, inaccesibil multora sau poate uitat de multi, abandonat...
Si cand te gandesti cata valva se face in ziua de azi pentru asa-zisa "empatie" - HA! devine chiar hilar! Suntem toti forme fara fond cand vrem si cu cine vrem... mai mereu.
Si de unde sa imi iau puterea? de ce sa ma agat? unde imi este barna mea de echilibru???
"In tine" - imi vine raspunsul inainte de a termina intrebarile.
Amuzant, asa-i? tot in mine. Pentru ca da: nu astepta alt ajutor ci doar pe acela pe care numai tu ti-l poti oferi! Chiar daca... chiar daca ai avea nevoie uneori (sau mereu) si de un altfel de impuls.
Ramai tu cu tine; si plangi, si te mangai, si te poti lamenta oricat fara a fi judecat, si te bucuri tu cu tine. Ce bine e!
Vezi? si mai vroiai ajutor! TU esti mana de ajutor pe care ti-o poti da in orice moment, fara nici un fel de intrebare, fara nici un fel de explicatie, fara nici un fel de judecata. Trist?! nicidecum, doar realitatea.
Nu uitati de puterea care zace in voi insiva, uitata, ingropata; ea iese imediat la suprafata, trebuie doar constientizata si chemata!
