..... saracia omului!....:)
Pentru ca in ultima perioada, poze au fost cam putine pe acest blog, m-am hotarat sa revin in forta cu un calup "proaspat".
Cu poze care pentru fiecare pot insemna ceva sau pur si simplu culori ale verii ce de-abia se lasa "dusa" si ale toamnei care ne reaminteste zilnic ca am intrat pe teritoriul ei ;)....
Wow, iar a trecut mult timp de cand nu am mai postat...
De ce?
Hm... poate pentru ca asa am simtit, am simtit iar ca trebuie sa "tac", ca trebuie sa ignor ceea ce simt, poate chiar sa renunt. Nu prea e deloc tipic mie dar iata - asta am simtit, surprinzator sau nu!
Asa simti poate cand speri la ceva, cand se infiripa un strop de optimism in tine si brusc, fara nici o avertizare ti-l topeste ceva. E ca atunci cand te simti ca si lovit in moalele capului, nu mai ai nici o putere sa ripostezi si de cele mai multe ori esti uluit de intamplare in sine, de aparitia ei si mai putin de rezultate.
Sau, poate ca in cazul meu, nu mai vrei sa ripostezi.
Asta am facut eu. As putea zice ca m-am lasat doborata. Obosita poate de atatea "lupte", de atatea "ridicari" din prapastie... Pur si simplu m-am complacut sa "zac", sperand cumva ca toate vor trece si nu vor lasa nici o urma.
Dar nu e asa. Ar fi fost prea simplu.
Te trezesti la un moment dat din letargia impusa si iti dai seama ca tot in dezavantajul tau. Descoperi, totodata, ca din cauza faptului ca "ai depus armele" atat de repede e posibil sa fii pierdut alte si alte oportunitati. Oportunitati, da! Exact cum scrie in cartile de motivare, cum arata in emisiunile despre sine si suflet - intr-adevar daca te inchizi in tine, daca te faci ca nu te-a durut, ca nu te-a interesat dar pe de alta parte renunti cu totul la ceea ce ai vrut - nu faci decat sa pierzi alte si alte oportunitati; multe nici nu le mai constientizezi, dar oricum ce-ar mai conta...
Asa mi s-a intamplat si mie. Na, a trebuit sa vad si eu cum e sa intorc pur si simplu spatele fara intrebari, fara contra-argumente, fara nici o lupta; asa cum fac foarte multi dintre noi, din pacate. Si ce am obtinut? NIMIC! Un mare NIMIC! Nu m-am simtit ok nici sufleteste si nu sunt impacata nici cu constiinta mea.
Asa ca, desi mi-e rusine acum sa o recunosc, ma "ridic" totusi din "haul" pe care singura mi l-am creat, incerc sa ma "re-compun" si sa imi aduc aminte de primele simtaminte care m-au impins initial spre "telul" cel dintai; incerc, ca intr-o relatie, sa imi aduc aminte de "primele intalniri", de "primii fiori" si... ce sa vezi? reusesc sa o iau de la inceput, ba chiar sa ma entuziasmez ca la inceput!
Stiam in adancul sufletului ca gresesc renuntand... dar totusi am simtit nevoia sa o fac, cel putin o perioada. Deci, pana la urma cred ca si "renuntarile" (cel putin cele partiale) isi au loc in tavalugul vietii. Desi, nu le recomand intru totul. Depinde de fiecare. Pentru unii "a renunta" este egal cu "nu mai e cale de intoarcere" asa ca acelora le transmit sa nu renunte niciodata, nici macar pentru o clipa la ceea ce au nutrit la un moment dat cu ardoare! (bineinteles exceptand datile cand trebuie sa renunti pentru a o lua de la inceput, cand nu se merita sa nu renunti... dar banuiesc, ca intelegeti ce vreau sa spun)
Voi continua, asadar sa lupt pentru pasiunile mele indiferent daca voi mai avea de infruntat alte si alte obstacole, chiar daca voi considera la un moment dat ca e mai bine sa renunt, voi stii in adancul sufletului ca voi revenii, ca nu am cum sa renunt, ca nu ma lasa sa renunt.
Cu atat mai mult cu cat trebuie sa fiu un bun exemplu pentru copiii mei.
Si poate ma repet dar: puterea de a continua (orice) o gasesti numai in tine si daca ai nevoie sa iei din cand in cand o pauza, fa-o! dar nu uita sa revii! iti esti tie insuti dator!
Poza pentru aceasta postare este una care, zic eu, lasa loc imaginatiei fiecaruia sa aleaga ce se va intampla mai departe, doar "luati un loc" si savurati privelistea... din sufletul fiecaruia!
