Pentru ca da - oricat de "zen" as incerca sa fiu si oricat de mult incerc sa imi insusesc caracteristicele unei mame "perfecte" din punct de vedere al parenting-ului actual - mai dau gres uneori. Si uit sa ma controlez si ma las prada adrenalinei care mi se urca rapid la tample cand vad ca nu iese totul asa cum vreau eu sau CAND vreau eu...
Si sa stii ca in secunda unu dupa ce "am comis-o" imi pare rau, dar nu mai pot da timpul inapoi si trebuie cat de cat sa ma comport linear ca sa nu te zapacesc prea tare.
Si stiu ca fiecare gest al tau pe care noi "astia mari" il numim "rasfat" e doar in spirit de joaca si e facut doar ca sa ne atragi atentia in proportie de 100%. Pentru ca simti nevoia si te inteleg perfect, mai ales ca deja ai ajuns la varsta cand nu mai petreci asa mult timp cu noi.
Dar eu ma astept ca tu sa intelegi de la sine momentele cand ma simt muuult prea obosita sa stau sa iti explic situatia.
Si cand stai sa te gandesti ca nici nu ceri mult, niciodata. Doar cateva minute de atentie totala din partea mea. Si ai dreptate! Tu asta simti la varsta ta si e perfect normal. Sunt constienta ca nici nu o sa imi dau seama cand vei ajunge la varsta la care eu voi vrea aceasta atentie si tu nu mi-o vei mai putea oferi si atunci o sa regret amarnic toate aceste momente in care te-am refuzat sau te-am amanat...
E adevarat ca mie imi ajunge doar sa te privesc si sa te stiu aproape dar tu vrei mai mult. Normal, pentru ca asa intelegi tu sa iti exprimi dragostea la varsta asta.
De fapt asta vrem si noi adultii unii de la altii cand iubim. Dar nu vrem sa constientizam, negam nevoia asiduua de atentie desavarsita din partea oamenilor dragi si uitam sa ne cerem drepturile in acest sens. Ca doar, nu vrem sa facem "crize", suntem oameni "mari", nu?!
Dar eu cred ca voi, copiii sunteti adevaratii "oameni mari". Pentru ca stiti sa va cereti drepturile si nu renuntati in ruptul capului la ce vi se cuvine in ceea ce priveste dragostea. Ne oferiti adevarate lectii de perseverenta, lectii pe care din pacate ajungem sa le uitam undeva departe in cotloanele sufletelor noastre de "oameni mari".
Iti multumesc ca ma ierti de fiecare data si astfel ma ajuti si pe mine sa ma iert si sa o iau de la capatzilnic - un pic mai bine, fata de ziua de ieri. Astfel ma inveti - fara sa stii - sa evoluez, sa ma auto-descopar periodic, sa ma auto-educ si sa ma adaptez.
Iar cand imi spui ca ma iubesti "atat de muuult" si ma alinti cu "mamicuta mea draga" imi alungi toata oboseala si imi dai vointa si putere sa fiu cea mai buna mamica pe care ai putea-o avea.
Si imi doresc din tot sufletul sa ai parerea asta despre mine intotdeauna.
Se zice ca nu noi "ne alegem" copiii, ci ei ne aleg pe noi... Ma uit la tine si inteleg perfect de ce m-ai ales pe mine sa fiu mamica ta. Acest lucru imi da ambitie in plus pentru a ma auto-depasi zilnic.
Iti multumesc ca ai ales sa fii primul meu copil care ma invata sa fiu mama!
Te iubesc pentru totdeauna si mai departe....!
